A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
├é ├Ä ─é ┼× ┼ó
termeni gasiti: 109,072 pagina 6 din 5,454
abiotrofic
abiotrofic, -─â adj. (biol.) Care ┼úine de abiotrofie, care se refer─â la abiotrofie. ÔÇó sil. -bi-o-. pl. -ci, -ce. / fr. abiotrophique.
abiotrofie
abiotrofie s.f. 1 (biol.) Termen general indic├«nd modific─âri tisulare, degenerative, de origine genetic─â sau provocate de lipsa factorilor nutritivi, care determin─â sl─âbirea capacit─â┼úii de More…
abioz─â
abioz─â s.f. 1 (biol.) Starea sau calitatea unui corp abiotic. 2 Procedeu de conservare a produselor alimentare de natur─â animal─â ┼či vegetal─â, bazat pe distrugerea total─â a microorganismelor More…
abis
abis s.n. 1 (geomorf.) Deschiz─âtur─â ad├«nc─â ├«ntr-un platou sau ├«ntr-un versant muntos, ├«n special ├«n c─âldare (c─âreia nu i se vede fundul); pr─âpastie, genune, h─âu. Susurul domol, prelung ┼či More…
abisal
abisal, -─â adj. 1 Care apar┼úine abisului, care se refer─â la abis. Fig. Prostie abisal─â. 2 Care se afl─â sau care tr─âie┼čte la mari ad├«ncimi ├«n m─âri sau ├«n oceane. Animal abisal. Regiune More…
abisalitate
abisalitate s.f. Caracterul a ceea ce este abisal. Adîncime foarte mare, de nepătruns.
abitaţie
abita┼úie s.f. (jur.) Dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care confer─â titularului dreptul de a o folosi ┼či a ├«ncasa chiria, f─âr─â posibilitatea de a o ├«nstr─âina.
abitaţiune
abitaţiune s.f. v. abitaţie.
abitir
abitir adv. (pop.; fam.; numai la compar.) Mai mult, mai bine, mai tare (decît...). Dumitrache mătura casa mai abitir ca o fată mare (STANCU).
abitual
abitual, -─â adj. v. habitual.
abitudine
abitudine s.f. v. habitudine.
abiturient
abiturient, -ă s.m., s.f. (înv) Elev în ultimul trimestru, înaintea bacalaureatului.
abject
abject, -─â adj. 1 Care este demn de dispre┼ú, care comite fapte josnice; care este netrebnic, tic─âlos. Un individ abject, lipsit de scrupule. 2 Care inspir─â repulsie, dispre┼ú. Purtare More…
abjecţie
abjec┼úie s.f. Fapt─â, atitudine abject─â, demn─â de dispre┼ú; tic─âlo┼čie, josnicie. ÔÇó pl. -ii. g.-d. -iei.
abjudecare
abjudecare s.f. (jur.) Ac┼úiunea de a abjudeca ┼či rezultatul ei; anulare, suspendare printr-o hot─âr├«re judec─âtoreasc─â a unor titluri de proprietate, a unor drepturi etc. ÔÇó pl. -─âri.
abjudec─â
abjudec─â vb. I. tr. (jur.; compl. indic─â titluri de proprietate, drepturi etc.) A anula, a suspendaprintr-o hot─âr├«re judec─âtoreasc─â. ÔÇó prez.ind. abjudec
abjurare
abjurare s.f. (relig.; ├«n cre┼čtinism ┼či islamism) Renun┼úare solemn─â ┼či definitiv─â la o alt─â religie sau doctrin─â practicat─â p├«n─â atunci, considerat─â fals─â sau gre┼čit─â; abjura┼úie. Formul─â More…
abjuraţie
abjura┼úie s.f. Abjurare. ÔÇó pl. -ii. g.-d. -iei.
abjur─â
abjură vb. I. tr. (compl. indică credinţe, doctrine, opinii etc.) A renega public. Gener. A renunţa definitiv. prez.ind. abjur.
abjur─âtor
abjur─âtor, -oare adj. Care se refer─â la abjura┼úie. ÔÇó pl. -ori, -oare.
Dictionar explicativ roman Dex - Dictionar online al limbii romane
  Despre ÔÇó Top 10 ÔÇó Contacta┼úi-ne inceputul paginii
© 2008 DexX.ro - Copyright XHTML | CSS Gazduire oferita de Ghesi.ro