A B
BA BC BE

Bemiparinum

Acţiune terapeutică: Antitrombotic
Categorie de risc pentru sarcină: N/A
Prescripţie: S/P-RF
Denumire comercială: Zibor, Zimbor
Indicaţii: Prevenirea afecţiunilor tromboembolice la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale şi pentru prevenirea cheagurilor de sânge în circuitul extra-corporeal al apararului de hemodializă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate, hemofilie, leucemie cu hemoragii, ulcer peptic, purpură trombocitopenică severă, insuficienţă hematică severă, insuficienţă renală severă, discrazii sanguine, hipertensiune severă, endocarditâ bacteriană subacută, nefrită acută.
Mod de prezentare: Soluţie injectabilă: 3500 UI/0,2 mL, 2500 UI/0,2 mL.
Dozaj - mod de administrare: SC
Profilaxia trombembloismului venos
2500 UI o dată pe zi, SC, prima doză fiind administrată cu 2 h înaintea intervenţiei chirurgicale sau la 6 h după. Pentru pacienţii ce suferă intervenţii ortopedice cu risc crescut de trombembolism, doza este de 3500 UI iniţial şi apoi o dată pe zi.
Tratamentul se continuă 7-10 zile.
Prevenirea coagulării circulaţiei extracoporeale
Se administrează în partea arterială a dializorului în doză unică de 2500 UI pentru pacienţii sub 60 kg, sau 3500 UI pentru cei peste 60 kg.
Efecte adverse: SNC: febră, frisoane.
GU: hematurie.
Hematologice: hemoragii, trombocitopenie, anemie
Dermatologice: rash, dermatită, urticarie, prurit, hematoame, necroză cutanată.
Sistemice: anafilaxie.
Precauţii: Heparinele cu greutate moleculară mică nu se administrază pacienţilor care au dezvoltate trombocitopenie la tratamentul cu heparină.
Nu se recomandă utilizarea heparinelor cu greutate moleculară mică la pacienţii cu valve prostetice deoarece pot să nu asigure o profilaxie eficientă chiar şi la doze mari.
Interacţiuni medicamentoase: Scade acţiunea corticosteroizilor. Rezistenţă la medicament: streptokinaza.
Scad acţiunea medicamentului: digitalice, tetracicline, antihistaminice.
Cresc acţiunea medicamentului: anticoagulante orale, salicilaţi, dextran, AINS, inhibitori plachetari, cefalosporine, peniciline, ticlopidina, dipiridamol
Evaluarea şi controlul terapiei: Monitorizaţi activitatea plasmatică anti-factor Xa la pacienţii cu risc crescut de sângerare, de exemplu la vârstnici sau la cei cu insuficienţă renală.
Teste de laborator: creşte ASR, ALT, INR, PTT Scade numărul trombocitelor.
Observaţii pentru pacient: Evitaţi medicamentele OTC ce pot avea interacţiuni severe cu bemipramin, doar dacă nu sunt prescrise de către medic.
Anunţaţi medicului otice semne de sângerare: a gingiilor, subcutanat, în urină sau scaun.
Utilizaţi o periuţă de dinţi cu peri moi pentru a evita hemoragiile gingivale. Evitaţi sporturile de contact, utilizaţi maşina de ras în locul lamelor şi evitaţi injecţiile IV.
  DespreTop 10Contactaţi-ne inceputul paginii
© 2008 DexX.ro - Copyright XHTML | CSS Gazduire oferita de Ghesi.ro