A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Â Î Ă Ş Ţ
A A AA AB AC AD AE AF AG AH AI AJ AK AL AM AN AO AP AQ AR AS AT AU AV AX AY AZ

abate

  1. abate s.m. (bis.) 1 Titlu dat superiorului unei abaţii. • Persoană care are acest titlu. ♦ Spec. Superiorul unor ordine monahale catolice, precum benedictinii. 2 (mai ales în sec. 18) Titlu onorific acordat unor preoţi catolici, unor seminarişti şi chiar unor laici autorizaţi să poarte haina preoţească. ♦ Persoană care poartă acest titlu. • pl. -ţi. / it. ab(b)ate; ci lat. abbăs,-ătis
  2. abate vb. III. 1 tr., intr., refl. A (se) îndepărta de la direcţia iniţială sau normală. Abătură cătră stînga, la mănăstire, şi poposiră tocmai la slujba de sară (SADOV.). ♦ Fig. A (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gîndire etc. Mi separe că te-ai abătut de la subiect (SADOV.). 2 refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial). Rebegiţi de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru (VLAH.). 3 refl. {desprefenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A se produce pe neaşteptate (cu forţă). Uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui..., segîndea cum s-ar putea furişa mai la o parte (REBR.). 4 refl., intr. A-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări. De-mi va abate vrodată să-mi vină moşia, amgindsă pun in publicaţie (C. NEGR.). 5 tr. A întrista, a deprima, a descuraja. Vestea l-a abătut. 6 tr. (calc după fr. „abattre") A doborî (la pămînt). Năprasnica secure... abate toţi copacii (ALECS.). • (refl.) A cădea. Arabul e-n viaţă şi calul soseşte, Dar vai, cind s-opreşte, S-abate jos mort! (MACED.). • prez.ind. abat. / lat. abbattere; ci. şi fr. abattre.
  DespreTop 10Contactaţi-ne inceputul paginii
© 2008 DexX.ro - Copyright XHTML | CSS Gazduire oferita de Ghesi.ro